Prima Pagină
Despre Cetate
Trasee Turistice
Monumente
Evenimente
Tur Virtual
Galerii Foto
Galerii Video
Ştiri
Contact

ORAR DE VIZITARE


L-D: 09-23

NEWSLETTER

ABONARE >


Total Vizitatori: 18031

Cetatea Alba Carolina - Întoarcerea în timp


E nevoie doar de câteva ore petrecute la Alba Iulia pentru a-ți arăta ție şi a le demonstra şi tuturor celor care te însoțesc, că întoarcerea în timp este posibilă. Nu un timp psihologic, unul imaginar, nici chiar timpul fizic, clasic, ştiut, despre care vorbeau savanții, ci un timp al regăsirii de sine într-un loc în care istoria a avut curajul să renască şi să trăiască din nou, la prezent: Cetatea Alba Carolina.

 

Fie că a trecut odată cu legiunile romane prin Apulum, mai apoi prin vechiul burg Bălgrad şi până la Alba Iulia zilelor noastre, călătorul, oricât de grăbit, nu a încetat să fie fascinat de Cetate. De ceea ce a văzut din afara ei, de zidurile parcă de netrecut, dar mai ales de ceea ce a descoperit odată intrat pe poarta Cetății: oameni extraordinari şi locuri desprinse parcă din altă lume, în care fiecare piatră respiră în ritmul celor mai bine de două mii de ani şi fiecare treaptă urcată sau coborâtă, fiecare tunel străbătut, te conving cu fiecare secundă în plus petrecută aici, că în Alba Iulia, cealaltă capitală.


JOC ONLINE


RĂSPUNDEŢI LA CELE 20 DE ÎNTREBĂRI PENTRU A VĂ VERIFICA CUNOŞTIINŢELE DESPRE CETATEA ALBA CAROLINA

PARTICIPĂ ŞI TU >
ZONĂ UTILIZATORI
AUTENTIFICARE > CONT NOU >




Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană,
vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro.